Sâmbătă spre duminică noaptea : Jaf armat la o benzinărie din Piatra Neamţ
Jaf armat, de râsul curcilor, comis de doi tineri din Piatra Neamţ, în noaptea de 30 spre 31 ianuarie, la o benzinărie din centrul oraşului. La ora 1.45, Ştefan Pătrăşuţ, de 18 ani şi Alexandru Gheorghiu, în vârstă de 19 ani, şi-au acoperit feţele cu câte un fular, şi-au tras glugile pe cap şi au intrat în benzinărie ameninţând-o pe gestionară cu un cuţit. Cei doi tineri şi-au dovedit din plin amatorismul, drept pentru care nici nu s-au bucurat mult timp de prada luată (1.406 lei, o sticlă cu băuturi alcoolice, cinci pachete cu ţigări şi un pachet cu gumă de mestecat).
Aşa cum se observă din imaginile pe care le-au surprins camerele de supraveghere, cei doi intră simultan în benzinărie, unul din ei scoate cuţitul şi se îndreaptă spre gestionară, iar celălalt stă cu mâinile în buzunare, la distanţă, şi "zâmbeşte" la cameră. Individul care are arma începe să bată cu cuţitul în tejghea (de 34 de ori, potrivit anchetatorilor) şi-i cere gestionarei banii din încasări. Curios este că fata deshide calmă casa de marcat, fără a acţiona, însă, putonul de panică aflat chiar lângă sertarul casei. Tâlharul intră după tejghea, ia banii, băutura şi ţigările, iar apoi, împreună cu celălalt individ, pleacă. La toată scena a asistat un alt angajat al benzinăriei care, de asemenea, nu a făcut nicio mişcare pe tot parcursul evenimentului. Abia după ce tâlharii pleacă, gestionara a apăsat butonul de panică şi a sunat la Poliţie. "În temeiul sesizării, au fost alertate toate patrulele de siguranţă publică, care, pe baza semnalmentelor, au procedat la efectuarea de verificări operative, în teren, a tuturor suspecţilor. La circa 25 de minute de la sesizarea faptei, o patrulă mixtă formată din poliţişti şi un jandarm au reuşit identificarea şi depistarea celor doi suspecţi. Asupra lor au fost găsite bunurile şi suma de bani, sustrase. Prejudiciul, în sumă de 1.500 de lei, a fost recuperat în totalitate", a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.
Pătrăşuţ şi Gheorghiu au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, iar aseară urma să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de arestare preventivă, pentru tâlhărie.