Situată la  aproximativ 8 km. vest de Municipiul Piatra Neamţ, în localitatea Alexandru cel Bun, Mănăstirea Bistriţa este una din cele mai vechi ctitorii muşatine, dăinuind de peste şase veacuri sub culmile împădurite ce o înconjoară, şi poartă hramurile „Adormirea Maicii Domnului” (15 august) şi „Izvorul Tămăduirii” (prima vineri după Paşti).

                        Un  loc  şi  un  locaş  binecuvântat de Dumnezeu

Începuturile vieţii monahale în Bistriţa se pierd undeva la sfârşitul secolului XIV, în timpul lui Petru I Muşat (1375 – 1391) când pe aceste locuri s-a ridicat o bisericuţă din lemn. Pe locul acesteia, în anul 1400, Alexandru cel Bun ridică o biserică de piatră, ce avea să fie finalizată şi sfinţită în anul 1402.  

                                                                            Mănăstirea  Bistriţa   (1924)

Actul emis în 7 ianuarie 1407 de către Mitropolitul Moldovei Iosif I Muşat pune Mănăstirea Bistriţa pe picior de egalitate cu Mănăstirea Neamţ, amândouă fiind „ale vlădiciei mele ...” sub conducerea unui singur egumen – Domentian.

Pe lângă celelalte danii cu care a fost înzestrată de ctitor, în anul 1407 mănăstirea primeşte în dar o icoană a Sfintei Ana din partea Împăratului Bizanţului – Manuel al II-lea Paleologul.

La 1 ianuarie 1432 Alexandru cel Bun moare şi este îngropat în mormântul pregătit la Mănăstirea Bistriţa, încheind astfel o domnie lungă şi rodnică pusă în slujba Moldovei.

 Ctitorul şi ctitoria sa

La sfârşitul secolului XV, în 1498, Ştefan cel Mare, al II-lea ctitor al acestui aşezământ, construieşte o clopotniţă cu un paraclis închinat Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava  şi dăruieşte mănăstirii 2 clopote, din care unul de 200kg. şi unul de 800 de kg.

Şirul ctitorilor se continuă cu Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, care în anul 1538, trădat de  boieri, părăseşte ţara jefuită de turcii conduşi de Soliman Magnificul. În drum spre Transilvania, găseşte adăpost la  Mănăstirea Bistriţa. Aici, în genunchi la icoana Sfintei Ana, făgăduieşte că dacă se va întoarce în scaunul de domnie, va înnoi din temelii acest aşezământ.

Revenit la domnie, îşi aminteşte şi îndeplineşte făgăduinţa făcută. Astfel, el,  Petru Rareş, a refăcut zidul de incintă cu turnul de intrare, care a fost distrus de turci în 1538, prevăzut cu un paraclis cu hramul Sfântul Nicolae; a refăcut casa domnească, a extins paraclisul lui Ştefan cel Mare şi a construit  Şcoala Domnească de grămătici unde s-au format primii copişti de Manuscrise Sfinte şi dieci de cancelarie domnească şi în care,  în prezent se     află muzeul mănăstirii.

Turnul de la intrare, cu paraclisul „Sf. Nicolae”

 Lucrările efectuate de Petru Rareş între 1541 – 1546 au fost continuate de ginerele său, Alexandru Lăpuşneanu, al IV-lea ctitor al aşezământului.

Actuala biserică a fost refăcută de Alexandru Lăpuşneanu în 1554 şi păstrează în pridvor două icoane în frescă, din aceeaşi perioadă.

Icoana Sfintei Ana, dăruită de împăratul Manuel II Paleologul lui Alexandru cel Bun se află şi azi în naosul bisericii. Minunile săvârşite de această icoană în decursul veacurilor sunt nenumărate. Pelerinajele cu această icoană sunt aducătoare de ploaie în anii secetoşi.

De mare cinste şi evlavie se bucură şi icoana Sfîntului Gheorghe, aflată în acelaşi inconostas cu icoana Sfintei Ana (verso). Sfântul era patronul şi protectorul oştirii moldovene în epoca medievală.

Activitatea cărturărească din Mănăstirea Bistriţa aminteşte de existenţa unei şcoli de copişti şi grămătici ce a funcţionat în secolele XIV – XIX., ai cărei „absolvenţi” cunoşteau limbile greacă şi slavonă. Cei mai vestiţi scriitori şi „uricari” crescuţi aici, au fost Paisie şi Gavril Uric., amândoi pomeniţi în pomelnicul mănăstirii. Aici generaţii de învăţăcei au silabisit întâia oară cititul. Se învăţa de asemenea gramatica, caligrafia, dar şi şi muzica bisericească şi disciplinele religioase.Aici se copiau sau se traduceau manuscrise, se învăţau limbile clasice: greaca veche şi slavona.. Această şcoală a funcţionat până în secolul al XIX-lea,când au început să apară  şcolile săteşti, parohiale.

                                    Mănăstirea Bistriţa după 600 de ani de dăinuire

Dintre lucrările fundamentale ale literaturii vechi, cu valoare de document, amintim Pomelnicul şi Letopiseţul de la Bistriţa.

Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, document de referinţă pentru cunoaşterea trecutului medieval al Moldovei, s-a început în timpul primului stareţ al acestei mănăstiri, egumenul Dometian (14o7-1418),, ce trebuie considerat sprijinitorul şi sfătuitorul direct al artistului cărturar Gavril Uric, ( deşi activitatea lui s-a desfăşurat la Mânăstirea Neamţ, dar la acele începuturi, ambele mănăstiri aveau un singur conducător, pe egumenul Dometian). Pomelnicul prezintă o lungă înşiruire de nume ( Bodan I, laţcu,… Alexandru Vodă, Iliaş,… Ştefan (cel Mare), ş.a., precum şi nume de arhierei, mitropoliţi, episcopi, călugări şi călugăriţe, boieri şi mari dregători, logofeţi, vornici şi vistiernici, dar şi nume din alte state (Ţara Românească, Ohrid, Ierusalim, etc.).

 Cel de-al doilea important document, Letopiseţul de la Bistriţa, este opera unor călugări cărturari anonimi de la Mănăstirea Bistriţa, scris în limba slavonă, acoperă istoria Moldovei  între anii 1359 şi 1506. Prin acest document, se dovedeşte faptul că Mănăstirea Bistriţa, a fost un important focar de  cultură medievală.

În acelaşi timp, multe alte documente, arată faptul că aceste lăcaşuri de închinăciune au fost şi vetre de cultură şi spiritualitate, de artă şi istorie,  Mănăstirea Bistriţa fiind de-a lungul timpului o punte de legătură sufletească, ortodoxă, un loc de reculegere spirituală, între românii ardeleni şi moldoveni, de înălţare duhovnicească.

În acest scop, în clădirea în  care a funcţionat altă dată şcoala de grămătici, astăzi se află muzeul mănăstirii. Din toamna anului 2005 acesta a fost restaurat şi reamenajat după standardele moderne şi îmbogăţit cu noi exponate.

            Mănăstirea Bistriţa aşa cum o ştiu credincioşii şi pelerinii săi, astăzi.

Vechi centru spiritual-cultural la începutul secolului al XV-lea, cu drepturi şi privilegii de episcopie în timpul lui Alexandru cel Bun, cu o bază economică pentru întreţinere autonomă,, înzestrată  cu diverse ateliere manufacturiere, Mănăstirea Bistriţa, va deveni în secolul  următor, Şcoală Domnească, iar în sec. al XVIII-lea va deveni vatră mănăstirească voivodală..

 Un rol deosebit în această viaţă spirituală îl are întreaga obşte în frunte cu stareţul ei. Realizările gospodăreşti, dar şi cele cultural – spirituale, se datoresc şi activităţii de formare  a unei obşti stabile şi bine pregătite teologic şi misionar

O parte din chiliile actualei mănăstiri Bistriţa-Neamţ 

  în frunte cu vechiul stareţ  (Arhm. Ciprian Zaharia) şi actualul  stareţ ( Arhm. Pavel Toderiţă)

Obştea mănăstirii numără în prezent aproximativ 90 de vieţuitori, majoritatea tineri,  sub conducerea noului stareţ – Arhimandrit Pavel Toderiţă (din 20 noiembrie 2005)

Programul liturgic cuprinde cele Şapte Laude şi Sfînta Liturghie, oficiată zilnic.

-ora 15,⁰⁰ – Ceasul IX, Vecernia, Pavecerniţa;

-ora 19, ⁰⁰ – Miezonoptica şi Utrenia;

-ora 06,⁰⁰ – Ceasul I, III, VI, Acatistul şi Sfânta Liturghie.

Activitatea vieţuitorilor se desfăşoară după principiul patristic „ora et labora”.

În prezent Mănăstirea Bistriţa are un număr de 10 schituri sub oblăduire, dintre care unul este monument istoric: Schitul „Sfânta Treime”  - Draga (Cozla. Schitul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – (Schitul  Doamna), care a aparţinut în trecut tot de mănăstirea Bistriţa, a fost  preluat în anul 2007 de parohia  Doamna din municipiul Piatra -Neamţ

Celelalte aşezăminte au fost înfiinţate după anul 1990, în timpul stăreţiei Arhimandritului Ciprian Zaharia.

Dintre aceste noi aşezăminte monahale amintim:

- Schitul „Cuviosul Daniil Sihastrul”  din localitatea Cuejdi-Gârcina;

- Schitul „Cuviosul Paisie cel Mare de la Neamţ”, din partea estică a oraşului Bicaz;

- Schitul „Cuviosul Pahomie cel Mare”  din localitatea Hangu;

- Schitul „Schimbarea la Faţă”  de pe versantul nordic al muntelui Pietricica;

- Schitul „Sfânta Ana”  de pe dealul Căpriana din partea nordică a Mănăstirii Bistriţa;

- Schitul „Sfânta Cruce” din localitatea Poiana-Brusturi;

- Schitul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din punctul Vama, al localităţii Brateş-Tarcău;

- Schitul „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea Bodeşti.        

- Schitul „Sfântul Apostol Andrei” din localitatea Piatra Şoimului – Neguleşti;

- Schitul „Sfânta Cruce” din localitatea Poiana-Brusturi;

- Schitul „Sfântul Ilie Tesviteanul” din punctul Vama, al localităţii Brateş-Tarcău;

            Se impune şi o scurtă prezentare a acestor mici aşezări monahale din arealul protopopiatul Piatra-Neamţ, deşi unele dintre ele au o mică perioadă de dăinuire, fiind înfiinţate după anul 1990, sub păstorirea Arhim. Ciprian Zaharia.